Vinde-ți cărțile rapid și eficient

Vinde rapid și eficient cărțile de pe stoc cu ajutorul serviciilor oferite de platforma online Bibliocarti.com și revista cultural-artistică Vox Authors. Detalii la Bibliocarti.com/Servicii

Despre Bibliocarti

Blogurile și site-urile despre cărți au devenit un soi de modă la noi, dacă nu cumva ele nu aduc chiar cu o obligație asemănătoare cu plata impozitului pe casă ori pe mașină. Pe care, luând-o astfel, tot felul de blogărițe și frilensărițe s-au înghesuit s-o onoreze, adunându-se în echipe pline de hărnicie ce dau sentințe, fac recomandări, clasamente și, bineînțeles, recenzii. Pentru că recenzia este eticheta tuturor lucrurilor, mai nou, de la aparatele de epilat până la ascuțitoarele de cuțite de bucătărie, iar asta nu le împiedică nicidecum pe domnișoricile amintite mai înainte să-i recenzeze pe Kafka, Marquez ori Saramago după ce o vor fi făcut-o cu mixerele. Și toate aceste site-uri și bloguri spun că sunt primele, cu cohorte de cititori, cu cronicari dibaci și scriitori care fac coadă să li se ia câte-un interviu. Noi, cei de la bibliocarti.com nu spunem că suntem primii sau cei mai buni pentru că, cel mai probabil, nici noi n-am crede. Însă nu greșim lăudându-ne cu deschiderea noastră angelică, dar pasională, înspre orice înseamnă carte, de la cititorii cei mai discreți, până la cei mai morocănoși editori, neuitându-i pe scriitori (cu precădere pe cei dați premeditat la o parte de cei ce împart valoarea ca pe găleți în campanie), pe profii de litere și pe învățăceii lor, pe minunații librari și anticari, de oriunde-ar fi ei. Fondat în mai 2013, de Roberto Kuzmanovic, suntem și vom fi prezenți acolo unde apar cărți, vom scrie despre ele, despre edituri, vom sta la taclale cu autorii, dar nu doar cu ei, vom dărui din darurile făcute de alții, alăturându-ne campaniilor generoase și le vom da cuvântul tuturor celor care vor să și-l facă auzit pe un site cu atât de mulți prieteni. 

Citate la cafea - Vox Authors





Citate la cafea - Vox Authors http://bibliocarti.com/l/vox-atuhors Vocea sunteți voi!

Top 5 cărți de poezii contemporane

După recomandări peste recomandări şi toate conţinând proză, e vremea să facem un popas şi în lumea poeziei. Probabil că nu vă lipseşte doza de scepticism dat fiind impasul inspiraţional în care se găseşte poezia românească din zilele noastre, dar am avut grijă să fac o selecţie care să nu dezamăgească. Trebuie să recunosc că procedura de selectare a fost una cu o sprânceană ridicată şi nu o dată m-am întrebat unde oare au fugit muzele inspiraţiei de pe pământul românesc. Din câte ştiu eu, acestea se bucură de o confortabilă imortalitate, aşadar, pe unde umblă muza care i-a stat alături lui Minulescu sau lui Bacovia? Semnul întrebării rămâne pe poziţie. Încă nu am reuşit să aflu. Am aflat însă câţiva poeţi care au beneficiat nu doar de talent ci şi de inspiraţie din belşug. Poate că şi-au găsit în lumea reală muze inspiraţionale? Cu siguranţă nu ne vor divulga secretul, însă cărţile lor îşi merită locul în top 5 cărţi de poezii contemporane.


Fără îndoială o surpriză literară, volumul de poezii al lui Roberto Kuzmanovic reuşeşte să stârnească o curiozitate crescândă cititorului prin mesajele transmise în simboluri, prin limbajul ce pare codificat, prin misterul ţesut în versuri. Este omul capabil să privească dincolo de aparenţe sau purtând permanente măşti a devenit sclavul lor veşnic? Abordând teme generale din perspective proprii, poetul intrigă în timp ce se foloseşte de cuvinte pentru a provoca mintea umană la o altfel de analiză.

Precum un zeu omniscient care ştie prea multe, îi zâmbeşte ironic şi amar timpului, în timp ce condiţia divină superioară îi devine povară apăsătoare prea greu de purtat, imposibil de abandonat. - „Mai vrei în rol de zei?”

2. Cele mai frumoase 101 poezii – Mircea Dinescu

Poeziile lui Mircea Dinescu reuşesc să aducă la suprafaţă o furie clocotitoare dar şi o durere ce nu se lasă dusă şi care transformă până şi lacrima într-un cuţit tăios. O mulţime de metafore cer interpretări, iar poetul pare să se zvârcolească într-o agonie ce nu încetează, iar momentele de acalmie sunt prea rare şi oferă doar respiraţii scurte pentru ca apoi să înceapă din nou tortura. „Câtă Veneţie consumă omul până moare?”

Obligat să îşi accepte soarta şi durerea, poetul nu are încotro decât să îşi ducă propria cruce, având însă dese izbucniri de revoltă şi „de ce”.

3. Alcool – Ion Mureşan

Amarul, grijile, ideile şi gândurile sunt înecate în pahare cu alcool până ce corpul capătă o dependenţă morbidă de lichidul fatal care ucide mintea şi amorţeşte sentimente. Versurile lui Ion Mureşan par scoase din pahare cu tărie şi lumea înfăţişată de el este una mahmură. Până şi Dumnezeu aprobă pe ascuns comportamentul alcoolicilor, conştient fiind de viaţa mizerabilă pe care fiinţa umană e nevoită să o petreacă pe pământ. Iar Raiul intangibil pentru păcătoşii căzuţi, are totuşi găurile lui ... oare divinitatea nu e atât de perfectă cum credem noi sau sunt de vină doar vaporii de alcool?

„Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă” -  iar păcatul final aparţine omului sau divinităţii supreme?

4. Vântureasa de plastic – Marius Chivu

O experienţă dramatică îi aduce şi inspiraţie poetului Marius Chivu care transferă în versuri durerea şi teama resimţită. Atacul cerebral suferit de mama sa îl aduce în lumea spitalului şi a bolii care face ravagii. Faţă în faţă cu neputinţa de a face ceva, realizând că viaţa atârnă de un fir prea fragil, văzând că doctorii sunt doar oameni şi nu zei, iar Dumnezeu nu răspunde, scriitorul trece prin stări emoţionale intense pe care reuşeşte să le transpună într-un volum ce urlă mut după un orice ajutor.

„mai ceartă-mă / zi-mi ceva/ orice...” - iar disperarea se poate simţi dureros în fiecare cuvânt rupt din propria groază.

5. Cobalt – Claudiu Komartin

Lumea înfăţişată de Claudiu Komartin este una a deziluziilor şi a minciunilor în care doar ochii mai au în ei sclipiri de adevăr şi sentiment. Într-un astfel de univers de cobalt, speranţa în alte lumi, în care cuvântul fericire să nu fie pur utopie, este cea care ţine fiinţa umană în picioare. Tonurile închise sunt cele care zugrăvesc creaţia şi lumina este doar un vis care permite supravieţuirea.

„nevoia de tine a fost şi încă este/ cobalt” - greutatea apăsătoare a singurătăţii este resimţită de asemenea ca un metal prea greu de cărat.



Arta de  a folosi limbajul în versuri nu este accesibilă oricui. Se pare însă că avem poeţi contemporani suficient de talentaţi încât să reuşească să ne ofere poeme valoroase în care calităţile estetice ale limbii române capătă un contur clar şi strălucitor. B. M.

Da grădinițelor particulare. Dar de ce ?

La întrebarea pe care și-o pun mai toți părinții dacă sunt de preferat grădinițele de stat sau cele particulare, bineînțeles că balanța înclină în favoarea acestora din urmă într-un procent covârșitor, alegerea fiind absolut îndreptățită, având în vedere oferta celor două tipuri de unități. În mod cert, singurul dezavantaj al grădinițelor private față de cele de stat este taxa de școlarizare, pentru unii părinți mai greu suportabilă, deși ea se situează în marea majoritate a cazurilor la valori rezonabile, dar diferențiate în funcție de program, existând, în general, trei tipuri : program scurt (între orele 8 și 13, de regulă), program intermediar (de la 8 la 16) și program lung (până la orele 18). Avantajele grădinițelor particulare sunt :

-funcționează în clădiri noi sau renovate, dotate cu mobilier nou, atractiv din punct de vedere cromatic, și confortabil
-beneficiază de serviciile unui personal bine pregătit, deschis nevoilor copiilor care se ocupă profesionist de educația micuților
-dejunul, acolo unde este prins în program, este alcătuit pe baza unor criterii nutriționale adaptate nevoilor și vârstei copiilor, și conține alimente proaspete, fiind servit în condiții exemplare de igienă
-cele mai multe grădinițe particulare, care funcționează în clădiri independente, au și curți mari, cu verdeață și locuri de joacă
-în afara programei școlare clasice, în funcție de aptitudinile copiilor grădinițele particulare organizează cursuri diverse : de pian, de teatru și actorie, de limbi străine, de inițiere pe calculator, de înot și multe altele
-există în oferta unora dintre grădinițe și alte cursuri opționale, cum ar fi cele de șah, karate, dans, tenis de câmp, gama fiind mult mai variată.

Activitățile extrașcolare cuprind : vizite la muze, vizite la obiective culturale, vizite în parcuri, vizionarea unor piese la teatru de păpuși ori a spectacolelor de circ, organizarea de tabere de vară, organizarea de concursuri de creație și a serbărilor ocazionate de diferite sărbători (cu ocazia Zilei de 8 Martie sau prilejuite de Crăciun, ori de sfârșitul de an școlar).

În ceea ce privește aspectele foarte importante care țin de sănătatea micuților, precizăm că este obligatoriu să existe un medic sau cel puțin o asistentă permanent în grădiniță, care în fiecare dimineață să efectuat triajul zilnic al copiilor pentru a evita contaminarea cu eventuale boli ale copilăriei sau pur și simplu transmiterea virușilor gripali. După efectuarea triajului, copiii bolnavi sunt trimiși acasă, pentru a nu-i afecta și pe cei sănătoși.

O altă cerință, pe care în general grădinițele particulare o respectă este cea privitoare la securitatea copiilor. Toate grădinițele, indiferent de care sunt, ar trebui sa dispună de un paznic sau de  sistem de supraveghere și securitate pe bază de camere de luat vederi. Este foarte important ca atunci când grădinița are două intrări cea a „grădinarilor” să fie păzita și ușa încuiata permanent, deoarece copiii sunt mici și imprevizibili. Ei pot fugi în primele săptămâni de dorul mamei și o clipă de neatenție poate provoca o tragedie. 

Dacă grădinița este implicată în mai multe programe și dacă mai este afiliată și la Unesco, în mod cert programa educațională se urmărește mai riguros. Parteneriatele cu alte grădinițe, școli sau programe naționale/ internaționale nu ajută doar la renumele instituției, ci și la evoluția copiilor înscriși aici. Indubitabil, în localitățile unde există grădinițe particulare, acestea sunt de preferat celor de stat, în virtutea argumentelor invocate mai sus.
RecomandareBibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Top 10 cărți peste care vă invităm să vă uitați

Dragi cititori vă invităm să aruncați o privire peste topul nostru, conținând o selecție de cărți a câte cinci recomandări fiecare acumulând în total un top 10.
Prima parte a topului constă în cărți fantasy, iar cea de-a doua parte constă în cărți pentru copii.
Iată propunerile noastre și dacă titlurile vă stârnesc interes, vă sugerăm să dați click pe link-uri pentru a afla mai multe despre fiecare top în parte.
Nu uitați, dacă aveți întrebări sau nelămuriri - ne puteți contacta în secțiunea de comentarii. 

Seria Nemuritor – Oana Arion 
Seria Eria – Gabrielle Guvenel 
Seria Cercurile mistice – Nicoleta Tudor 
Ceasul fantasmelor – Oliviu Crâznic 
Seria Ultima vrăjitoare din Transilvania – Cristina Nemerovschi 

Iepurașul care voia să adoarmă - Johan Forssen Ehrlin 
Mami, e Gata? - Ioana Macoveiciuc „Prințesa Urbană” 
Te iubesc, orice-ai face! - Ioana Chicet-Macoveiciuc „Prințesa Urbană” 
Basme și legende populare românești - Mihail Lungianu 
Erus și Valea Răbdării - Alec Blenche

Limbile străine la grădiniță – moft sau utilitate?

Nevoia de a răspunde unei societăţi unde globalizarea, libera circulaţie şi multiculturalitatea au devenit aspecte ale vieţii cotidiene, a determinat în ultima vreme o mai intensă preocupare a părinţilor responsabili faţă de limbile străine pe care îşi doresc să le înveţe copiii lor. In prezent, în România, limbi străine de largă circulaţie cum sunt engleza, franceza ori germana, sunt predate chiar din grădiniţă. Mai mult decât atât, unele grădiniţe particulare propun activităţi desfăşurate exclusiv într-o limbă străină.

Există păreri care susţin că predarea limbilor străine preşcolarilor nu ar fi o idee atât de bună. Sunt invocate lipsa motivaţiei şi descurajarea legate de dificultățile inerente întâmpinate atunci când înveţi o nouă limbă, precum şi unele studii care afirmă că adulţii sau adolescenţii ar avea rezultate mai bune pe termen lung întrucât sunt capabili să înţeleagă mai bine nuanţele vocabularului şi stăpânesc mai uşor tehnicile de conversaţie.

Totuşi, cele câteva inconveniente nu reuşesc să anuleze argumentul cel mai important în favoarea predării limbilor străine în grădiniţă: numeroşi psihologi sunt de acord că momentul cel mai potrivit pentru ca un copil să-şi însuşească o limbă străină sunt primii 3-4 ani, adică vârsta când un copil începe să frecventeze grădiniţa. De ce? Pentru că la această vârstă un copil învaţă limba străină ca şi pe cea maternă: prin imitaţie, joc, explorare, într-un mod inconştient, natural. Astfel, primii 3-4 ani sunt esenţiali: acum se pun bazele gândirii, limbajului, imaginației, atitudinii, aptitudinilor şi altor asemenea caracteristici. In consecință, ar fi păcat să nu folosim capacitatea înnăscută a copiilor de a învăţa în această perioadă, când însuşirea unei a doua limbi este la fel de uşoară ca şi prima. In plus, a învăța timpuriu două limbi stimulează capacitățile cognitive ale copilului. Copiii bilingvi au o memorie, o atenție și o înțelegere mai bine dezvoltate decât cei care au învățat doar limba maternă. Studiile mai arată şi că cei bilingvi dezvoltă o gândire mai flexibilă, fiind capabili să treacă de la o sarcină cognitivă la o alta cu ușurință și să proceseze și înțeleagă mai rapid informații complexe. Iar prin faptul că o limbă străină presupune contactul cu o cultură diferită de cea proprie copiii care învaţă o a doua limbă de timpuri sunt deschiși spre diferențe, spre diversitate.

Dar toate aceste sunt valabile numai dacă profesorii, momentul şi metodele folosite sunt alese cu maximă atenţie, astfel încât ora de limbă străină să nu se transforme într-o corvoadă pentru micuţ. Sunt recomandate activităţi de tipul „learning by doing” (a învăţa prin a face), activităţi ludice, consolidare prin imagini şi sunete, integrarea limbii străine în rutina zilnică (de exemplu, pentru a cere voie la toaletă, pentru a cere un obiect, pentru a mulţumi, etc.), plasarea copilului în situaţii de comunicare similare celor din viaţa reală.


Pe de altă parte, copii nu trebuie forţaţi sau stresaţi. Activităţile trebuie să fie suficient de scurte astfel încât cei mici să nu-şi piardă concentrarea şi presărate cu provocări, pentru a le menţine motivaţia. 
RecomandareBibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Principiile educației timpurii a preșcolarilor

Primii 6-7 ani din viaţa unui copil reprezintă baza vieţii acestuia, modelând şi definind viitorul, sănătatea, creşterea, dezvoltarea şi rezultatele școlare, relaţiile în familie şi sociale ulterioare. Intervenţia adultului asupra copilului în această perioadă este fundamentală, prin urmare educaţia timpurie vizează intervalul de timp cuprins între naştere şi până la 6-7 ani, vârsta intrării la şcoală, o perioadă în dezvoltarea copiilor este foarte rapidă, iar valorificarea potenţialului creează pentru acesta premisele performanţelor lui ulterioare.
Educaţia timpurie se realizează în atât în mediul familial, cât şi în cadrul serviciilor specializate, precum creşa sau grădiniţa. Calitatea educaţiei, a îngrijirii şi protecţiei copilului de la naştere până la 6-7 ani depinde de toţi cei care interacţionează cu copiii, zi de zi: părinţi sau educatori, consilieri şcolari, medici, asistenţi medicali.

Note distinctive ale educaţiei timpurii

• copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate aspectele dezvoltării sale);
• vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor de educaţie timpurie : îngrijire, nutriţie, educaţie;
• adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener matur de joc, care cunoaşte toate detaliile şi regulile care trebuie respectate;
• activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională;
• părintele este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – grădiniţă – comunitate este hotărâtoare

Corelaţia între educaţia timpurie şi comportamentul ca elev

• efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea comportamentelor deviante precum şi a eşecului şcolar;
• descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
• dezvoltarea abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de învăţare;
• comportamente centrate pe sarcină;
• dezvoltare socio-emoţională;
• motivaţie şi atitudini pozitive faţă de învăţare.
Valori promovate de orice curriculum pentru educaţia timpurie
• Drepturile fundamentale ale copilului (dreptul la viaţă şi sănătate, dreptul la familie, dreptul la educaţie, dreptul de a fi ascultat şi de a se exprima liber etc.);
• Dezvoltarea globală a copilului;
• Incluziunea, ca proces de promovare a diversităţii şi toleranţei;
• Non-discriminarea şi excluderea inechităţii sociale, culturale, economice şi de gen (asigurarea de şanse egale tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie printr-o abordare educaţională echilibrată).

Principii şi cerinţe în educaţia timpurie

• Abordarea holistă a dezvoltării copilului, care presupune considerarea şi acordarea în permanenţă a unei atenţii egale tuturor domeniilor de dezvoltare: dezvoltarea fizică, sănătatea, dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dezvoltarea cognitivă şi dezvoltarea socio-emoţională a acestuia;
• Promovarea şi practicarea unei educaţii centrate pe copil şi pe dezvoltarea globală a acestuia, în contextul interacţiunii cu mediul natural şi social;
• Adecvarea întregului proces educaţional la particularităţile de vârstă şi individuale. Individualitatea fiecărui copil trebuie recunoscută şi, de aceea, fiecare copil trebuie tratat în acord cu nevoile sale.
• Evitarea exprimărilor şi a prejudecăţilor de tip discriminator de către cadrul didactic, personalul non-didactic, copii şi părinţi. De asemenea, cadrul didactic nu trebuie să manifeste prejudecăţi faţă de copii din cauza comportamentului părinţilor.
• Promovarea şi aplicarea principiilor incluziunii sociale; luarea în considerare a nevoilor educaţionale individuale specifice ale copiilor. Toţi copiii trebuie să se simtă acceptaţi şi valorizaţi. Nici un copil nu trebuie exclus sau dezavantajat datorită etniei, culturii, religiei, limbii materne, mediului familial, deficienţelor, sexului sau nivelului capacităţilor sale.
• Celebrarea diversităţii: trăim într-o lume diversă şi, de aceea, este important ca diversitatea să fie recunoscută, asumată şi apreciată într-o manieră pozitivă. Nici o cultură nu este superioară alteia. Plecând de la această premisă, se va pune accent pe incluziune, recunoscând dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi împreună şi considerând că educaţia tuturor copiilor este la fel de importantă. Valorizarea experienţei culturale şi educaţionale cu care copilul vine din familie şi comunitate este temelia dezvoltării şi evoluţiei lui ulterioare.
• Centrarea demersurilor educaţionale pe nevoile familiilor în scopul creării unui parteneriat strâns cu acestea, incluzând participarea părinţilor la organizarea şi desfăşurarea activităţilor.
• Valorificarea principiilor învăţării autentice, semnificative (în care copilul este autor al propriei învăţării prin implicarea sa activă şi prin interacţiunea cu mediul, în contexte semnificative pentru vârsta şi particularităţile sale individuale).
• Respectarea coerenţei şi a continuităţii curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 7 ani şi respectarea coerenţei şi a continuităţii cu curriculumul pentru învăţământul primar.
• Respectarea standardelor europene şi internaţionale privind educaţia timpurie.

Finalităţile educaţiei timpurii

• Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
• Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi; încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare.
• Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
• Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare pe tot parcursul vieţii.

Efecte ale educaţiei timpurii pe termen lung

1. Copiii care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar.

2. Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în situaţii de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare), la progresul acestora şi ulterior la integrarea în societate.

3. Educaţia timpurie contribuie substanţial la realizarea idealului paideic prin factorii implicaţi:

• calitatea personalului din grădiniţă;
• mediul educaţional organizat pe centre de activitate/ interes;
• numărul de copii din grupă;
• calitatea proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel macro şi micro (demers personalizat, care presupune elaborarea de instrumente didactice de interpretare personală a programei şcolare în funcţie de contextul educaţional).


Sursa informațiilor: Educaţia timpurie specificul dezvoltării copilului preşcolar / Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

RecomandareBibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Vox Authors, Nr 2

Vox Authors

Vox Authors

Vox Authors

Vox Authors

Vox Authors

VOX AUTHORS este o amplă revistă cultural-artistică, sub egida Bibliocarti, fondată de Roberto Kuzmanovic în anul 2016, cu apariție bianuală în format electronic, independentă de orice influență sau interes, distribuită gratuit, menită să susțină și să promoveze cultura în țară, dar și peste oceane, într-un mod creativ.

Tradițiile nașterii la români

Ursitoarele
Credința în ursitoare, în puterea lor magică de-a anticipa soarta fiecărui om, a fost și mai este încă răspândită și înrădăcinată în sânul poporului român, fiind moștenită de la romani.
Există trei zâne care vin în nopțile fără soț (3, 5, 7) din prima săptămână de viață a copilului nou-născut să-i menească soarta. Legat de ursitoare, în Transilvania există și acum tradiția, ca moașa care ajută la nașterea copilului, chiar dacă acesta s-a născut în spital, să-i pună în camera unde el va sta, imediat după ce ajunge acasă, pe o pânză albă nouă, un „blid" cu făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuț și un caier de lână. După 3 zile și 3 nopți dacă ursitoarele au venit, moașa și părinții copilului vor vedea urma lăsată de ursitoare pe făină.
În Banat, Moldova și Țara Românească, la 3 zile după nașterea copilului, se întinde o masă mare cu mâncăruri alese: pâine, o găină, vin și 3 bănuți, așa numita „cină a ursitoarelor", existând credința că ele trebuie să fie bine ospătate și plătite pentru a fi mulțumite și a ursi o soartă bună copilului. În Bucovina, de cum se ivesc zorii, moașa pune în camera copilului o lumânare, pentru a arde toată noaptea, considerându-se că ursitoarele sunt mulțumite când găsesc această lumină și îi ursesc copilului o soartă mai bună.

Botezul
În tradiția românilor din Transilvania, Banat și Oltenia, rolul moașei la botez este foarte important. Ea duce copilul la biserică și spune „duc un păgân și voi aduce un creștin", iar la întoarcere spune „am dus un păgân și am adus un creștin". Nașii, când iau copilul de la moașă, pun un ban de argint jos pentru a o plăti.
În Oltenia, moașa copilului merge în ziua de Sf. Vasile la casa copilului cu un colac și un ban de argint, cadouri pentru copil și părinți, și cu colacul pus pe capul copilului îl dă de grindă, urându-i acestuia să crească mare, sănătos și cuminte. Apoi moașa este așezată la masă și ospătată cu toată cinstea.

Prima baie
În apa primei băi tradiția spune că trebuie să se pună: busuioc (ca să fie atrăgător copilul, mai ales dacă este fată), grâu (să fie cinstit), mărar (să fie plăcut ca mărarul în bucate), mentă și romaniță (să crească ușor și să fie sănătos), măciulii de mac (ca să doarmă bine), semințe de cânepă (ca să crească repede), pene (ca să fie ușor ca pana), apă sfințită (ca să fie copilul curat ca aceasta), lapte dulce, ouă (ca să fie sănătos și plin ca oul, care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-a zi), bani (ca în viața copilul să aibă parte de avere).
Moașa, după ce, conform tradiției, scoate banii, se duce și pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. Apoi moașa se așază pe covata întoarsă și femeile o înconjoară de 3 ori, dansând și chiuind. După toate acestea, moașa trebuie să sară peste covată, cântând și provocându-le pe nepoatele care-și doresc un copil astfel:
„Hai, săriți peste covată,
  S-aveți și voi câte-o fată
Dar săriți mai 'năltișor,
  S-aveți și câte-un fecior"
La sfârșit ea duce copilul și-l dă nașilor, care-i pun bani pe piept, după care îl dă mamei care o cinstește cu un pahar de rachiu, simbol ce se mai întâlnește încă odată când moașa are datoria de a organiza o „mică petrecere" cu nepoatele sale în cinstea nou-născutului.

Scăldătoarea nepoatei
Este făcută de către moașă în apă caldă, în care se pun diferite plante: mărar, mentă, gălbenele. După ce aceasta a ieșit din baie și s-a îmbrăcat, ea este stropită de către moașă cu apă sfințită. După aceea, nepoata toarnă moașei apă să se spele cu săpun și să se șteargă cu prosopul pe care i l-a dat după naștere, sau îi toarnă acesteia apă sfințită pe mâini. Acest gest semnifică spălarea mâinilor moașei de păcatele femeii care a născut.

Masa moașei
În a treia zi de Bobotează moașa invită nevestele și nepoatele ei, precum și pe preoteasa satului și dă o masă. Ele aduc câte un plocon moașei, care constă dintr-un coș care conține: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasăre, pâine și o sticlă de vin. În mijlocul mesei pregătite de moașă, stă un colac pregătit de ea, în care a fost pusă o lumânare neaprinsă. Pe masă, se mai pun, într-o farfurie, frunze de mușcată pe fiecare stând lipită cu miere câte o bucățică de hârtie, care înseamnă că moașa să fie plăcută nepoatelor și nevestelor ca mierea de la flori albinelor.
Se închină câte un pahar de rachiu și se servește o dulceață. Aprinzând lumânarea, moașa spune rugăciunea „Tatăl Nostru” și tămâiază toate persoanele invitate la masă. Apoi se servește masa. După ce nepoatele și nevestele au terminat de mâncat friptura, se adună bacșișul moașei, de către una din nepoate.
Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscă sau altă pasăre, o bucată de pâine, sare, piper și ardei, și întinzând farfuria în mijlocul mesei strigă: „Să fie moașa la primejdie iute ca ardeiul". La sfârșit moașa mulțumește pentru bacșișul primit, mușcă din piciorul de gâscă, bea vinul și închină în cinstea tuturor celor prezenți. Bibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Sursa informațiilor : wikipedia

Veşnicia s-a născut la sat

„Căci tot ce-i românesc nu piere/Şi nici nu va pieri” – din melodia „Tot ce-i românesc nu piere” a lui Jean Moscopol

Veşnicia s-a născut la sat, spunea Blaga în poezia Sufletul satului, și nu credem că există cineva (e de-ajuns să fi vizitat măcar Muzeul satului, dacă nu vreun cătun izolat din Apuseni, din întinderile de ape și plauri ale Deltei,  ori din Bucovina, cu timpul parcă oprit în loc, la fel ca în basmele românilor) care să aibă o altă părere. Identitatea națională a unui popor e dată de ansamblul obiceiurilor și tradițiilor populare, cuprinzând nu numai ritualurile legate de nunți, botezuri, înmormântări sau marile sărbători religioase, ci și pe cele culinare, bucatele și vinurile noastre fiind cunoscute și recunoscute încă de pe vremea domnitorilor munteni sau moldoveni și pomenite în hrisoavele vremii, dar și alte componente specifice, cum sunt portul, construcțiile, olăritul sau altele. De la o vreme încoace tot mai multă lume caută dulcețurile sau peltelele pastelate ori zacuștile preparate de gospodine, șuncile, cârnații și ghiudemurile fără aditivi și coloranți, rachiurile și vinurile adevărate, obiectele de artizanat, din lut, lemn sau pânză, iar oamenii cu chemare și dragoste de strămoșesc și autentic le meșteresc, harnici și însuflețiți. Pe acest site, făcut anume pentru ei, își pot face cunoscute isprăvile, iar noi le stăm alături. 
Bibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Olăritul, meșteșug milenar

Una din cele mai vechi ocupații ale omului o reprezintă prelucrarea lutului, existând numeroase dovezi istorice ale acestei activități datând încă  din epoca neo-eneolitică, cu aproximativ 5000 de ani înainte de Christos, reprezentantă de culturile Boian, Hamangia, Gumelnița, Vădastra, Cucuteni si Cernavodă. O bună bucată de vreme, lutul a constituit principala materie primă pentru confecționarea vaselor (oale cu o toartă sau cu două, oale ceaun, tigăi, străchini, tigăi cu trei picioare, ulcioare etc.) folosite în gospodăriile țărănești, dar și a unor obiecte decorative, diferențiindu-se în timp prin caracteristici legate de forme, colorit, desen, sau tipul de smalț utilizat. Acest fascinant meșteșug a rezistat până astăzi, mai cu seamă datorită unor sărbători religioase, din care putem aminti Moșii de Vară, când, potrivit unei tradiții seculare, cei vii dau de pomană, pentru pomenirea celor morți, vase de ceramică. Uneltele folosite de meșterii olari sunt : roata olarului, pe care se pune bucata de lut ce se modelează, vasul pentru apă, pielea de căprioară (folosită la finisaj), ața (destinată desprinderii obiectului de pe roată), fichiașele (niște bucăți din metal, cu care se dă formă vaselor), cornul pentru ornat și cuptorul pentru ars. Unul din secretele olăritului, este modul de obținere al glazurii sau smalțului, cum i se mai spune. Glazura le conferă vaselor un aspect plăcut, punând în valoare coloritul, dat în general de componente naturale, iar în plus impermeabilizează suprafețele obiectelor. Cele mai vestite centre de ceramică de la noi sunt:
Marginea, din județul Suceava - Se caracterizează atât prin culoarea neagră pe care o dobândesc obiectele după ardere, rezultat al folosirii unei tehnologii preistorice, cât și prin ornamentația originală, născută din rezultat al utilizarea unor tehnici specifice sau prin perpetuarea unor forme tradiționale
Corund, din județul Harghita – Vasele aparținând ceramicii din această zonă se diferențiază mai ales prin decor și culoare, prezentând desene florale și zoomorfe stilizate caracteristic secuiești. Ceramica de Corund este prezentă în diferite forme cromatice: albă, maro, albastru cobalt sau multicoloră.
Horezu, din județul Vâlcea -  Un simbol dominant în pictura vaselor de Horezu este cocoșul alături de care, însă, întâlnim și alte figuri precum stele, șerpi, copaci, oameni, flori, pești, spirala dublă, linia dreaptă, linia ondulată, frunza, brâul, soarele, spicul, pomul vieții și coada de păun. Există și două culori specifice zonei: roșul și galbenul de Horezu. Potrivit UNESCO, care a decis includerea ceramicii de Horezu pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial, „tehnicile, arta şi cunoştinţele asociate ceramicii de Horezu sunt markeri simbolici pentru identitatea comunităţii din Horezu şi Olari; înscrierea meşteşugului ceramicii de Horezu în lista reprezentativă a UNESCO ar putea contribui la cooperarea cu alţi meşteşugari din alte zone în scopul promovării respectului pentru diversitate culturală şi creativitate umană; măsurile propuse pentru creşterea promovării, cercetării şi transmiterii meşteşugului demonstrează angajamentul diferitelor asociaţii de meşteşugari şi autorităţi locale pentru păstrarea acestei competenţe; olarii din Horezu şi autorităţile locale participante la procesul de nominalizare şi-au dat acordul pentru o informare gratuită, prioritară şi completă în vederea înscrierii acestui element în patrimoniul UNESCO; meşteşugul ceramicii de Horezu este inclus în moştenirea culturală intangibilă a României, aflată sub autoritatea Comisiei Naţionale pentru Patrimoniul Cultural Imaterial, iar cei ce îl promovează şi îl practică au oferit informaţii pe toată durata pregătirilor".

În centrele amintite (dar și în altele, meșteșugul fiind prezent în toate zonele țării)  activează meșteri olari, de obicei membri ale acelorași familii, care confecționează vase și obiecte decorative, adaptate specificului local, pe care le vând în târgurile de profil organizate cu prilejul diverselor sărbători, existând tot mai mulți doritori de astfel de obiecte, în general cumpărate în scopuri estetice, pentru decorul localurilor cu profil sau chiar a locuințelor, dar și utilitar, îndeosebi la țară. Toate magazinele importante de artizanat, unele și cu activitate online, și suveniruri românești au la vânzare obiecte tradiționale ceramice din lut.
Bibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Ia românească

Este binecunoscută din tabloul România revoluţionară, pictură de Constantin Daniel Rosenthal (cu Maria Rosetti ca model) sau din pânza lui Henri Matisse, intitulată Ie românească și a inspirat numeroși creatori de modă. Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată de femei. Este confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic și este împodobită cu broderii în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept și la gât sau, în unele cazuri, cu mărgele sau paiete. Elementele de bază în compoziția iei sunt umărul (cusătura ce unește mâneca de părțile din față și spate ale iei), încrețul, altița (bandă lată, bogat decorată pe mânecă care este elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele (cusături de îmbinare a bucăților de material). Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta pe meleagurile locuite de români de la Nistru până în Banatul sârbesc. În Moldova s-au purtat în special râurii costișați / chezuri / piezuri – adică oblici. În sud, s-au purtat râurii în șiruri verticale; fie multe și fine, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive mari și late, cu nume specifice, pentru Muscel „codri", „șerpeasca", etc. Pe ambele maluri ale Oltului și în Oltenia, s-au purtat mai mult râurii "înfurcați" ca niște ramuri (furci) care pleacă dintr-un ax de simetrie numit "cosoi". In Gorj apare tipul de râuri numiți "săbiate"; cosoiul dispare și fostele ramuri sunt acum benzi evidente, care se întâlnesc pe centrul mânecii, în unghi. După ce încrețul și-a pierdut rolul funcțional, a fost păstrat totuși ca bandă decorativă, aproape nelipsit în compoziția mânecii. Sunt excepții iile mai noi din Muscel și Prahova, unde râurii pleacă direct din altiță, repetând aceleași modele. Altă excepție sunt iile mai noi (1900) de pe Valea Oltului, unde toată mâneca este acoperită de broderie fină, numita "tablă". Tot atunci iile din sud s-au îmbogățit cu fluturi (paiete) și fir (metalic). În Bucovina s-au folosit mărgele – în special pentru a îmbogăți încrețul; dar apar și pe altițe câteodată. Ia de Suceava are culori sobre, dar plăcute, naturale: brun, cafeniu, negru, verde închis. Cea de Câmpulung-Muscel e plină de roșu și negru și se lucrează cu fir gros, buclat, care dă volum. În Vrancea, apare o geometrie puternică și culori tari: roșu, negru, albastru, verde, ocru – contraste; dar și o croială specială a mânecii: efectul de spirală nu e dat de râuri costișați ci de croiala mânecii, care este răsucită. În Vlașca și Ilfov se folosesc culori calde, mai multe nuanțe de roșu, auriu, ocru. În Romanați se folosește o combinație de albastru tare cu roșu și vișiniu, pentru modele delicate, mici, dar de mare rafinament. În Gorj, mai ales în nord, se folosește doar negru (și ocru pentru încreț), influență clară dinspre zona "Săliște". În schimb compoziția, motivele, sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige, etc. În Argeș și Vâlcea, de asemenea apar compoziții monocrome, dar e vorba de roșu închis și vișiniu, mai rar doar negru. Cămășile specifice din Dobrogea, din Banat, Oaș, Maramureș, Transilvania: Hunedoara, Săliște, Apuseni, Bihor, Năsăud, Târnave, fiecare are o personalitate aparte deși unele sunt și ele compuse tot din 4 foi și încrețite la gât, au și elemente aparte în croială: ciupag, fodor, platcă. Ornamentele sunt specifice: în tablă, ciocănele, picături, umeraș, „peste cot” etc. Mircea Malița spunea : „Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El nu stă în căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei, ci în linie cu piramidele egiptene, cu catedralele franceze și cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul românesc ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei. Pentru mine el nu se asociază cu hora satului, cu cimiliturile și cu poveștile populare ; el rimează cu perfecta și armonioasa așezare a comunității libere, care a știut să străbată toate intemperiile istoriei prin neîntrecutul său sistem de autoghidare și adaptare.”

Sursa informațiilor : wikipedia
Bibliocarti - Hrănește-te cu lectură! 

Apucăturile culinare ale ardelenilor

În fermecătoarea sa carte, „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”, citând-o pe alocuri pe Ofelia Văduva, din „Pași spre sacru“, regretatul Radu Anton Roman scria, referindu-se la apucăturile culinare ale ardelenilor, în capitolul „Ardealul slăninii cel gustos” : „Podișuri între munți, coame de dealuri nesfârșite, păduri fără capăt luminos, văi largi închise ca niște insule între creste înzăpezite... Cum ați descrie toate astea unui om care n-a văzut Transilvania? Ardealul, fără a fi unitar geografic sau cultural – dovadă că e împărțit în „țări“ cu identitate destul de bine conturată – Țara Bârsei, Țara Făgărașului, Mărginimea Sibiului, Amlașul, Țara Hațegului, Țara Lăpușului, Oașului, Maramureșului, Năsăudului și încă altele – are aceeași înfățișare: munți și dealuri și, între aceste frontiere, largi depresiuni – „țările“ – bine populate, cu sate și orașe înstărite. Locuite de români, de maghiari, de secui și de sași, așezările acestea – chiar și cele mai mici – sunt un model fermecător și pitoresc de prosperitate, de stabilitate: arhitecturi masive, ca niște fortărețe în piatră și cărămidă, cu fațada continuă, monumente religioase (mănăstiri și biserici ortodoxe străvechi, lăcașuri romano-catolice, reformate, biserici săsești fortificate) – totul în locuri foarte frumoase. Cine încearcă să șoferească vara prin satele ardelene, dimineața devreme sau pe-nserate, va trebui să aștepte, răbdător, trecerea spectaculoasă, fascinantă, copleșitoare a turmelor de mii de vaci, bivoli, cai, porci, capre, oi. Apoi, va conduce mașina pe șosele puțin circulate printre câmpuri de secară și grâu, porumb și cartofi, urmărind zborul berzelor și crestele munților, pătate de zăpadă. Oamenii locului sunt gazde bucuroase și înlesnite, ar fi păcat să nu încercați un rasol de vițel cu sos dulce de roșii, niște clătite monumentale și o supă cu găluște, la Brașov, o cană cu lapte cald de bivoliță, o bucată de slană cu ceapă roșie și pâine proaspătă, la Făgăraș, un bulz și o tigaie de rotogoale prăjite cu cartofi săraci în Mărginime, un sloi de oaie cu usturoi și o farfurie cu virșli iuți de Hațeg (toate udate cu celebrul rachiu tare, de fructe, prefript). Gustați apoi, din mersul mașinii o pomană a porcului la Aiud, cu pogăci și vărzări, varză ca la Cluj, o omletă cu creier la Oradea sau o tocană de purcel la Zalău, mămăligă cu lapte și caș la Sighet și un gulaș ori un papricaș în secuime, la Miercurea Ciucului ori la Sfântu Gheorghe. Și, dincolo de țuica întoarsă de prune și rachiul (palinca, horinca, vinarsul, ginarsul) de fructe, descoperiți mari vinuri, eleganta Fetească Albă, Feteasca Regală, Iordovanul cel vesel, Traminerul cel roz, Furmintul cel solemn, Riesling sec, Neuburger-ul, Muscatul Ottonel, prințul de aur. Ardealul e o lume generoasă, dintotdeauna nehotărâtă între răsărit și apus. Prescripții speciale se referă la gestul ruperii sau tăierii pâinii și al împărțirii ei la masă, gest solemn prin care tatăl familiei marchează, în vechi tipare de viață tradițională, începutul mesei, creând atmosfera emoțională caracteristică unei ceremonii. Prima bucățică (mai ales din pâinea de grâu nou) este considerată ofrandă pentru cei morți și trebuie aruncată ritual pentru aceștia. Ultima, numită și „bucățica norocului“, „bucățica puterii“, concentrează, în gândirea populară, o putere magică de influențare a viitorului copiilor, dar și al adulților. Captarea acestei forțe concentrată în ultima bucățică exclude lăsarea ei pe masă, ea este mâncată în credința că, în acest fel, este asimilată întreaga energie benefică a pâinii.”  Bibliocarti - Hrănește-te cu lectură! 

Listă de cărți și autori, de la A la Z: Z

Scriitori al cărui nume începe cu litera: Z

Z
Zaharia Stancu —  Desculț
Zaharia Stancu —  Dulăii
Zaharia Stancu —  Jocul cu moartea
Zaharia Stancu —  Pădurea nebuna
Zaharia Stancu —  Șatra
Zane Grey —  Drumul de fier
Zane Grey —  Nevada
Zane Grey —  Printre bandiți
Zecharia Sitchin —  A douăsprezecea planeta
Zecharia Sitchin —  La începutul timpului
Zecharia Sitchin —  Războiul zeilor cu oamenii
Zecharia Sitchin —  Regatele pierdute

Zecharia Sitchin —  Trepte spre cer  

Pentru întreaga listă cu scriitori și cărți, de la A la Z, click aici. Este vorba de o listă de scriitori și operele sale, în ordine alfabetică, menită să vă inspire în alegerea unor noi autori care v-ar putea interesa, având totodată sugestii de titluri, mai mult sau mai puține - la fiecare, care v-ar putea fi utile în alegerea cărților dorite.