Mass-media și valorile promovate - Simona MUSCĂ

Mass-media și valorile promovate

Problemă: mass-media și valorile promovate

Am mai spus-o, am mai scris-o, am tot exprimat-o în fel și chip. Mass-media este cel mai influent canal de spălare a creierelor. Această spălare se poate face, desigur, cu mult balsam (teatru, muzică, filme, invitații la spectacole, emisiuni culturale, dialoguri și interviuri cu oameni extraordinari) sau, dimpotrivă, cu... show-uri mult prea păcătoase, cu viitoare mirese pentru comorile masculine ale mamelor sau cu un acces prea direct către informații și mai nefolositoare decât am putea vreodată să ne imaginăm. Acum, că tot mi-am pus atâta lume în cap, o să continu cu o invitație spre analiză. Dacă vreți, desigur, pentru că gânditul nu este obligatoriu, ci opțional. Exact ca disciplinele din cadrul unităților de învățământ universitar.
"Nu contează ce meserie ai, contează să fii cel mai bun." A zis-o Abraham Lincoln și este un crez personal după care îmi ghidez relațiile cu semenii. Mai mult decât să știi este să vrei! Și dacă vei vrea, întotdeauna vei reuși tot ce îți propui!

Fragment din Conjugat la feminin de Simona Muscă.

Interviu cu autorul Anotimpul pumnalelor, Șerban Andrei Mazilu

Editura Crux Publishing ne-a tot încântat cu volume captivante, iar „Anotimpul pumnalelor” este una dintre cele mai apreciate cărţi ale editurii - un fantasy de-a dreptul adictiv care a declanşat dorinţa cititorilor pentru o continuare, aşa apărând şi „Jocul necromanţilor”, la cererea publicului. În spatele celor două volume se află însă autorul Şerban Andrei Mazilu, căruia noi i-am adresat o serie de întrebări pentru a-l aduce mai aproape de voi. 

Cu obişnuitul său egocentrism, Andrei ne dezvăluie opinii proprii, dar şi câteva din planurile sale literare. Enjoy!

Interviu cu editorul Crux Publishing, Șerban Andrei Mazilu
1. Descrie-l pe Şerban Andrei Mazilu într-o frază care să ne prezinte omul din spatele paginilor. 
Șerban Andrei Mazilu are pagină personală, de autor și dedicată lui Aendo Assermore pe Facebook; este pe Goodreads, pe Amazon și, nu în ultimul rând, pe site-ul editurii Crux Publishing, și nu înțelege de ce trebuie să tot fie întrebat cine este. Îmi cer scuze dacă par ușor agresiv, dar de fiecare dată când văd întrebarea asta (adică la fiecare interviu), am senzația că intervievatorul chiar nu știe cu cine vorbește și atunci valoarea/sensul interviului nu mai are sens.

2. Trei motive pentru care scrii.
Pentru că îmi place, pentru că vreau să creez ceva ce nu există și pentru că e o nevoie ce a devenit la fel de firească precum somnul.

3. Care crezi că sunt punctele tale forte ca scriitor? Ce aduci nou pe piaţa românească de carte?
Ai răspuns tu la întrebare: ceea ce scriu chiar este nou din punct de vedere stilistic, al speciei și al subiectelor abordate. Până la Cronici din Voss, nu știu să fi încercat vreun alt scriitor român să flirteze cu o combinație între clockpunk și dark fantasy, abordând în același timp probleme cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi (corupție în politică, manipulare religioasă, dependența de droguri etc.). Piața este suprasaturată de Y.A. și eterna temă a adolescenților cu super-puteri, care salvează lumea și se îndrăgostesc între timp, iar pe plan local, din păcate, mare parte din titluri au același gust optzecist sau sunt semnate de indivizi care își doresc să fie scriitori; în condițiile în care se practică – încă și din păcate – tirajele plătite de autori, valoarea acestora este cel puțin dubioasă încă de la debut. 

4. Povesteşte-ne puţin despre scrierile tale. Suntem interesaţi şi de volumele în limba engleză despre care nu avem prea multe informaţii.
Din nou: sunt pe Amazon și pe Goodreads, unde am și apărut mai întâi, debutând direct în S.U.A. Pe scurt totuși, este vorba despre o serie de romane Christian fantasy (așa numesc americanii cărțile în care apar îngeri și demoni), pe care am început-o și pe care o voi relua (probabil), când timpul îmi va permite. Plănuiesc să-mi revizuiesc scrierile și să le public prin Crux Publishing pentru că, surprinzător, au fost cerute de cititorii români. Cele două povestiri scurte, care au fost distribuite gratis pe Amazon în scop promoțional, sunt încă în top 20 – la categoria lor, desigur – după aproape trei ani, deci am încredere că merită.

5. Ce alte activităţi ai în afară de cea de scriitor şi cum le „împaci” între ele? 
Sunt ofițer de marină, sunt editor, co-proprietar, ocazional-traducător și director de operațiuni Crux Publishing, și fac o mulțime de alte lucruri pe lângă toate astea... Activitățile nu se potrivesc între ele și nu mi-e ușor, dar sunt genul de persoană care se plictisește uimitor de repede, așa că diversitatea mă ajută să fiu productiv.

6. Trei tabieturi de scriitor pe care consideri că le ai. 
Am nevoie de tutun și cafea atunci când scriu. Ai putea spune că al treilea este nevoia de liniște și izolare; am încercat să scriu în public, la Atelierul de scriere creativă pe care îl organizăm cu talentatul și carismaticul Dan Rădoiu, dar n-am reușit să aștern pe hârtie nici două cuvinte. Văd scrisul ca pe ceva personal și foarte intim, în antiteză cu cititul. Dacă ceea ce creez este împărțit unui mare număr de oameni, atunci actul creației îmi doresc să fie doar al meu.

7. După părerea ta, care e locul perfect pentru o vacanţă literară?
Nu sunt foarte sigur la ce te referi când spui „vacanță literară”... Un loc în care să scriu sau un loc în care să citesc? O să merg pe prima variantă, având în vedere că cititul mă transportă în cele mai exotice locuri, indiferent unde aș fi când deschid o carte... Cred că destinația ideală ar fi o cabană într-un loc nepopulat, de preferat pe malul unui lac și nu neapărat la munte. Chiar mi-am propus un astfel de experiment, dar nu mi-am făcut timp încă pentru așa ceva.

8. Curiozităţi: care sunt planurile tale de viitor în ceea ce priveşte cariera literară? Pe când o nouă surpriză? Ce le pregăteşti cititorilor? 
Nu este o surpriză, pentru că am discutat deja despre asta; dacă ar fi, nu ar avea sens să-ți răspund la întrebare. Sper că voi reuși să-mi termin proiectul spre sfârșit de an, cu siguranță după Gaudeamus, dacă voi fi destul de inspirat încât să scriu la foc automat. Mi-e imposibil să reiau ceva scris cu o săptămână, o lună sau un an în urmă, deci trebuie să găsesc acel moment, astfel încât măcar o mare parte din scriitură să fie efectuată într-un timp scurt. Cât despre ce va fi, nu e nici un secret: lucrez la un roman modular, care să combine mistery-ul cu supranaturalul, cu decor și atmosferă Gaslight, în genul celor cu Sherlock Holmes. Twist-ul, însă, se referă la protagoniști vs. Lume, astfel că unul dintre personajele principale este un demon care face trafic cu obiecte oculte, iar societatea în care trăiește a interzis cu totul religia. 

9. Care este părerea ta despre premiile literare din România? Merită efortul sau se dau după criterii şi principii încă... neînţelese? 
Neînțelese sunt doar de către cei care nu cunosc această minionă bulă în care noi existăm și profesăm. În realitate, mare parte din premii sunt complet lipsite de valoare, fiind date pe simpatii, pentru a achita sau asigura o datorie, sau sunt pur și simplu cerute (ca să nu zic cerșite) și acordate în funcție de diverse agende personale. De asemenea, nu sunt convins că sunt citite toate cărțile nominalizate de către toți membrii unui juriu sau altul, indiferent despre ce premiu este vorba. 
În alte cazuri, „juriul” este compus din oameni care judecă un titlu după standarde învechite sau îl încadrează greșit într-o anumită categorie. Uneori se pun la grămadă titluri indiferent de anul lor de apariție sau subspecia din care fac parte. Cu alte cuvinte, mă interesează puțin spre deloc să câștig un premiu literar în România, atâta timp cât persistă aceleași greșeli și rutine de care se pare că nu putem scăpa. 

10. Ştim că lectura nu este tocmai punctul forte al adolescenţilor din zilele noastre. Ce metodă ai folosi pentru a atrage un adolescent către literatură? 
Nu există o metodă, indiferent de ceea ce susțin unii sau alții, cum că „să atragem tinerii spre...”. Adevărul e că numărul cititorilor tineri chiar a crescut în ultimul timp, devenit cumva un trend să citești, deci nu putem decât să ne bucurăm de acest lucru și să sperăm că va dura cât mai mult. Oamenii, orice vârstă ar avea, trebuie să-și dorească singuri să afle, să descopere și să se eleveze, așa că orice fel de experiment am încerca noi, editorii, nu poate avea un rezultat cu impact masiv. Încercăm cu diverse evenimente, există deja acțiuni de culturalizare (dacă vrei să le numești așa), sunt târguri de carte... Puțin câte puțin.

11. Să vorbim puţin şi despre biblioteca ta personală. Ce genuri literare găsim? Ce autori predomină? Ce recomandări literare ai face? 
Am tot răspuns la întrebările astea și nu cred că vrea nimeni să „audă” aceleași nume mega-cunoscute. Recomand autorii Crux, pentru că sunt foarte diferiți, dar și foarte talentați, și fiecare poate decide astfel ce stil și ce subiect preferă. Cu această ocazie, dacă mai sunt necredincioși, pot afla singuri că avem scriitori români de calibru mare, la cel puțin același nivel cu cei străini.

12. Dacă ar fi să alegi un autor contemporan despre care să zici că e „the best”, acela ar fi?
Pentru mine există un singur „the best” și oricând contemporan: William Shakespeare. Există o vorbă cum că, dacă ești autor, n-are rost să te chinuiești să scrii ceva original pentru că le-a scris Bardul pe toate.

13. Ai scris Jocul necromanţilor la cererea cititorilor care au dorit o continuare la Anotimpul pumnalelor. Va mai exista şi o altă plimbare prin Arhipeleagul Voss? 
Prin Voss este puțin probabil să mai ajungem, dar în plan există deja o a III-a carte, în care apar un număr mic din personajele secundare, iar acțiunea se desfășoară într-un decor diferit. Jocul nu a rezultat într-un feedback la fel de mare cum a fost cel al Anotimpului, așadar nu este o prioritate deocamdată să încep acel proiect. E posibil ca cititorii să creadă că este vorba de o serie lungă – cum des se întâmplă – și să aștepte finalizarea ei, dar am tot anunțat că acest terț roman nu are aproape nici o legătură cu primele două cărți, deci s-ar putea să-i surprindă următorul titlu pe care-l voi semna.

14. Ai un citat preferat din cărţile tale? Dar un personaj cu care să empatizezi mai mult? 
Mă faci să râd. Am căpătat o reputație de tip arogant și egocentrist, deci cum ar fi să am un citat preferat din... mine?... Da, am.

Personaj? Nu știu, îmi plac tare mult personajele mele și e destul de greu să empatizez în special cu unul anume. Fiecare conține câte ceva din Andrei, dar cred că Franco Baudelaire a ajuns să-mi împărtășească viziunea cinică asupra existenței și societății, cu acel mic dram de optimism și speranță în umanitate pe care nu-l recunoaște verbal, dar îl dă de gol prin ceea ce face.

15. Câteva cuvinte despre Crux Publishing, ideea de a avea propria editură şi echipa care ajută această editură să crească.
Crux Publishing este (în continuare) o necesitate. Am finanțat și cred în această editură pentru că sunt saturat și dezgustat de felul în care funcționează lucrurile în România. În ciuda tuturor impedimentelor, intenționate sau accidentale, rămânem un element puternic pe piața de carte, în special pentru că nu am fost nici tentați, nici corupți de ideea că „banii nu au miros”. Nu publicăm pe bani. Nu cerem bani pentru serviciile editoriale și nu promovăm pe oricine. A avea propria editură îmi permite să-mi dictez politica de funcționare, să mențin anumite standarde și lucrul acesta s-a manifestat prin calitatea scriitorilor care ni s-au alăturat de-a lungul timpului. O carte întreagă ar putea fi scrisă despre toți autorii Crux și colaborarea excepțională pe care o avem cu ei. Oliviu Crâznic, în mod special și fără a minimaliza valoarea celorlalți, este motivul pentru care existăm și credem în continuare că putem deveni o mare editură. Și, personal, este cel a cărui opinie o prețuiesc cel mai mult atunci când lucrez la orice proiect. 

Echipa Crux a crescut și s-a modificat în cei aproape trei ani pe care-i împlinește curând. Oficial, noi am apărut pe piață la Final Frontier în 2015, dar existam – pe hârtie – din toamna anului precedent. Am crescut și ne-am schimbat componența într-o oarecare măsură, dar funcționăm în aceeași echipă de doi editori (eu și Deea Sterea) și un consultant special (Oliviu Crâznic), trecând prin tradiționalul nostru filtru de trei perechi de ochi orice manuscris cu potențial. Oly Saldinger s-a ocupat încă de la început de DTP și este o plăcere să lucrez un prieten pe care-l cunosc de aproape cincisprezece ani. În ce privește copertele, e minunat să colaborăm cu Ruxandra Tudorică, nu doar pentru că este foarte talentată, dar și pentru că evoluează vizibil ca și designer. Miliana Chipăilă – lector – este, de asemenea, un important membru al echipei și, personal, apreciez tot ajutorul pe care ni-l oferă la evenimentele la care participăm. Același lucru îl pot spune și despre Alex Șutiu, omul din spatele majorității elementelor grafice Crux și camerei foto care ne prinde în diverse ipostaze. Nu-i pot uita pe Gabriel și Adrian, oamenii de la Baboon, „vinovați” de ce înseamnă noul site Crux Publishing – niște adevărați profesioniști, pe care putem mereu conta. 
Aș lungi și mai mult interviul dacă i-aș enumera pe toți colaboratorii noștri, dar trebuie să recunosc că suntem norocoși să cunoaștem și să-i numim prieteni pe Alexandru „Max” Orbescu, Alexandra Medaru și Valentin Goran (scriitori polivalenți ai Secției 14), Georgiana Vlădulescu și Laurențiu Popescu, Ștefan Guță, Mădălina Diana Peicea și toți bloggerii care sunt alături de noi în mediul virtual și nu numai. 

16. Ce fel de cărţi caracterizează editura Crux Publishing? 
Cărți bune. Este adevărat că ficțiunea este punctul nostru forte, dar am afirmat mereu, atât pentru cititori cât și pentru autori, că suntem dispuși să publicăm orice scriitor talentat. Nu ne interesează ce specie, gen, subiect sau stil abordează, atâta timp cât produsul este de calitate.

17. Ce le transmiţi cititorilor tăi? 
Adică cititorilor tăi. Ai mei urmăresc ce mai spun pe Facebook despre groaznicii vecini care, chiar în clipa asta, cântă la o bormașină. Așadar, celor amintiți, le pot spune că sunt entuziasmat să-i cunosc virtual sau real și le mulțumesc pentru că mă consideră un subiect interesant, astfel că au citit acest interviu până la capăt. Eu și Crux suntem online, deci îi încurajez să ne urmărească activitatea – avem mereu noi surprize pentru iubitorii de carte.

Cum antrenăm creierul să devină mai inteligent

Cum antrenăm creierul să devină mai inteligent

Acel moment în care ajungem la un moment dat să terminăm de citit o serie de cărți foarte frumoase și nu mai putem citi nimic altceva. Ne-a plăcut atât de mult seria încât simțim nevoia de câteva zile de respiro. Vi se pare cunoscută senzația?

E știut faptul că lectura ne stimulează mintea, ne ajută, prin educare, să devenim mai inteligenți - antrenând creierul. Însă cititul nu e singura metodă prin care putem face asta. Există soi și soi de exerciții care ne pot stimula intelectul. Un exemplu este Ești inteligent? Răspunde! Acest tip de exercițiu se bazează pe faptul că, după ce suntem puși în fața unui scenariu, ni se ridică la fileu o întrebare, aparent simplă și banală, dar aproape imposibil de răspuns corect la ea.
De ce? Pentru că deși încercăm să găsim o logică acestui mic experiment sau test, cum preferați să-i spuneți, răspunsurile pot fi multiple și mult prea simple în comparație cu efortul depus de creier pentru a găsi soluția.

Studiul filozofiei și psihologiei ar mai putea fi o alternativă prin care putem antrena creierul să devină mai inteligent. Desigur, aceste studii presupun ani de muncă, dar cine a spus că devenim genii peste noapte?

NLP - este cu păreri împărțite, dar merită încercat. Totodată, poți participa la câteva training-uri și cursuri.

Alte sfaturi care merită puse în aplicare:
Încearcă periodic să îți faci o autoevaluare și nu-ți risipi energia pentru dezvoltarea personală și profesională.
E foarte important să fii corect cu tine. Nu încerca să te dai deștept acolo unde nu e cazul.

Foto: Eva.ro

Vinde-ți cărțile rapid și eficient

Vinde rapid și eficient cărțile de pe stoc cu ajutorul serviciilor oferite de platforma online Bibliocarti.com și revista cultural-artistică Vox Authors. Detalii la Bibliocarti.com/Servicii

Despre Bibliocarti

Blogurile și site-urile despre cărți au devenit un soi de modă la noi, dacă nu cumva ele nu aduc chiar cu o obligație asemănătoare cu plata impozitului pe casă ori pe mașină. Pe care, luând-o astfel, tot felul de blogărițe și frilensărițe s-au înghesuit s-o onoreze, adunându-se în echipe pline de hărnicie ce dau sentințe, fac recomandări, clasamente și, bineînțeles, recenzii. Pentru că recenzia este eticheta tuturor lucrurilor, mai nou, de la aparatele de epilat până la ascuțitoarele de cuțite de bucătărie, iar asta nu le împiedică nicidecum pe domnișoricile amintite mai înainte să-i recenzeze pe Kafka, Marquez ori Saramago după ce o vor fi făcut-o cu mixerele. Și toate aceste site-uri și bloguri spun că sunt primele, cu cohorte de cititori, cu cronicari dibaci și scriitori care fac coadă să li se ia câte-un interviu. Noi, cei de la bibliocarti.com nu spunem că suntem primii sau cei mai buni pentru că, cel mai probabil, nici noi n-am crede. Însă nu greșim lăudându-ne cu deschiderea noastră angelică, dar pasională, înspre orice înseamnă carte, de la cititorii cei mai discreți, până la cei mai morocănoși editori, neuitându-i pe scriitori (cu precădere pe cei dați premeditat la o parte de cei ce împart valoarea ca pe găleți în campanie), pe profii de litere și pe învățăceii lor, pe minunații librari și anticari, de oriunde-ar fi ei. Fondat în mai 2013, de Roberto Kuzmanovic, suntem și vom fi prezenți acolo unde apar cărți, vom scrie despre ele, despre edituri, vom sta la taclale cu autorii, dar nu doar cu ei, vom dărui din darurile făcute de alții, alăturându-ne campaniilor generoase și le vom da cuvântul tuturor celor care vor să și-l facă auzit pe un site cu atât de mulți prieteni. 

Citate la cafea - Vox Authors





Citate la cafea - Vox Authors http://bibliocarti.com/l/vox-atuhors Vocea sunteți voi!

Top 5 cărți de poezii contemporane

După recomandări peste recomandări şi toate conţinând proză, e vremea să facem un popas şi în lumea poeziei. Probabil că nu vă lipseşte doza de scepticism dat fiind impasul inspiraţional în care se găseşte poezia românească din zilele noastre, dar am avut grijă să fac o selecţie care să nu dezamăgească. Trebuie să recunosc că procedura de selectare a fost una cu o sprânceană ridicată şi nu o dată m-am întrebat unde oare au fugit muzele inspiraţiei de pe pământul românesc. Din câte ştiu eu, acestea se bucură de o confortabilă imortalitate, aşadar, pe unde umblă muza care i-a stat alături lui Minulescu sau lui Bacovia? Semnul întrebării rămâne pe poziţie. Încă nu am reuşit să aflu. Am aflat însă câţiva poeţi care au beneficiat nu doar de talent ci şi de inspiraţie din belşug. Poate că şi-au găsit în lumea reală muze inspiraţionale? Cu siguranţă nu ne vor divulga secretul, însă cărţile lor îşi merită locul în top 5 cărţi de poezii contemporane.


Fără îndoială o surpriză literară, volumul de poezii al lui Roberto Kuzmanovic reuşeşte să stârnească o curiozitate crescândă cititorului prin mesajele transmise în simboluri, prin limbajul ce pare codificat, prin misterul ţesut în versuri. Este omul capabil să privească dincolo de aparenţe sau purtând permanente măşti a devenit sclavul lor veşnic? Abordând teme generale din perspective proprii, poetul intrigă în timp ce se foloseşte de cuvinte pentru a provoca mintea umană la o altfel de analiză.

Precum un zeu omniscient care ştie prea multe, îi zâmbeşte ironic şi amar timpului, în timp ce condiţia divină superioară îi devine povară apăsătoare prea greu de purtat, imposibil de abandonat. - „Mai vrei în rol de zei?”

2. Cele mai frumoase 101 poezii – Mircea Dinescu

Poeziile lui Mircea Dinescu reuşesc să aducă la suprafaţă o furie clocotitoare dar şi o durere ce nu se lasă dusă şi care transformă până şi lacrima într-un cuţit tăios. O mulţime de metafore cer interpretări, iar poetul pare să se zvârcolească într-o agonie ce nu încetează, iar momentele de acalmie sunt prea rare şi oferă doar respiraţii scurte pentru ca apoi să înceapă din nou tortura. „Câtă Veneţie consumă omul până moare?”

Obligat să îşi accepte soarta şi durerea, poetul nu are încotro decât să îşi ducă propria cruce, având însă dese izbucniri de revoltă şi „de ce”.

3. Alcool – Ion Mureşan

Amarul, grijile, ideile şi gândurile sunt înecate în pahare cu alcool până ce corpul capătă o dependenţă morbidă de lichidul fatal care ucide mintea şi amorţeşte sentimente. Versurile lui Ion Mureşan par scoase din pahare cu tărie şi lumea înfăţişată de el este una mahmură. Până şi Dumnezeu aprobă pe ascuns comportamentul alcoolicilor, conştient fiind de viaţa mizerabilă pe care fiinţa umană e nevoită să o petreacă pe pământ. Iar Raiul intangibil pentru păcătoşii căzuţi, are totuşi găurile lui ... oare divinitatea nu e atât de perfectă cum credem noi sau sunt de vină doar vaporii de alcool?

„Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cârciumă” -  iar păcatul final aparţine omului sau divinităţii supreme?

4. Vântureasa de plastic – Marius Chivu

O experienţă dramatică îi aduce şi inspiraţie poetului Marius Chivu care transferă în versuri durerea şi teama resimţită. Atacul cerebral suferit de mama sa îl aduce în lumea spitalului şi a bolii care face ravagii. Faţă în faţă cu neputinţa de a face ceva, realizând că viaţa atârnă de un fir prea fragil, văzând că doctorii sunt doar oameni şi nu zei, iar Dumnezeu nu răspunde, scriitorul trece prin stări emoţionale intense pe care reuşeşte să le transpună într-un volum ce urlă mut după un orice ajutor.

„mai ceartă-mă / zi-mi ceva/ orice...” - iar disperarea se poate simţi dureros în fiecare cuvânt rupt din propria groază.

5. Cobalt – Claudiu Komartin

Lumea înfăţişată de Claudiu Komartin este una a deziluziilor şi a minciunilor în care doar ochii mai au în ei sclipiri de adevăr şi sentiment. Într-un astfel de univers de cobalt, speranţa în alte lumi, în care cuvântul fericire să nu fie pur utopie, este cea care ţine fiinţa umană în picioare. Tonurile închise sunt cele care zugrăvesc creaţia şi lumina este doar un vis care permite supravieţuirea.

„nevoia de tine a fost şi încă este/ cobalt” - greutatea apăsătoare a singurătăţii este resimţită de asemenea ca un metal prea greu de cărat.



Arta de  a folosi limbajul în versuri nu este accesibilă oricui. Se pare însă că avem poeţi contemporani suficient de talentaţi încât să reuşească să ne ofere poeme valoroase în care calităţile estetice ale limbii române capătă un contur clar şi strălucitor. B. M.

Da grădinițelor particulare. Dar de ce ?

La întrebarea pe care și-o pun mai toți părinții dacă sunt de preferat grădinițele de stat sau cele particulare, bineînțeles că balanța înclină în favoarea acestora din urmă într-un procent covârșitor, alegerea fiind absolut îndreptățită, având în vedere oferta celor două tipuri de unități. În mod cert, singurul dezavantaj al grădinițelor private față de cele de stat este taxa de școlarizare, pentru unii părinți mai greu suportabilă, deși ea se situează în marea majoritate a cazurilor la valori rezonabile, dar diferențiate în funcție de program, existând, în general, trei tipuri : program scurt (între orele 8 și 13, de regulă), program intermediar (de la 8 la 16) și program lung (până la orele 18). Avantajele grădinițelor particulare sunt :

-funcționează în clădiri noi sau renovate, dotate cu mobilier nou, atractiv din punct de vedere cromatic, și confortabil
-beneficiază de serviciile unui personal bine pregătit, deschis nevoilor copiilor care se ocupă profesionist de educația micuților
-dejunul, acolo unde este prins în program, este alcătuit pe baza unor criterii nutriționale adaptate nevoilor și vârstei copiilor, și conține alimente proaspete, fiind servit în condiții exemplare de igienă
-cele mai multe grădinițe particulare, care funcționează în clădiri independente, au și curți mari, cu verdeață și locuri de joacă
-în afara programei școlare clasice, în funcție de aptitudinile copiilor grădinițele particulare organizează cursuri diverse : de pian, de teatru și actorie, de limbi străine, de inițiere pe calculator, de înot și multe altele
-există în oferta unora dintre grădinițe și alte cursuri opționale, cum ar fi cele de șah, karate, dans, tenis de câmp, gama fiind mult mai variată.

Activitățile extrașcolare cuprind : vizite la muze, vizite la obiective culturale, vizite în parcuri, vizionarea unor piese la teatru de păpuși ori a spectacolelor de circ, organizarea de tabere de vară, organizarea de concursuri de creație și a serbărilor ocazionate de diferite sărbători (cu ocazia Zilei de 8 Martie sau prilejuite de Crăciun, ori de sfârșitul de an școlar).

În ceea ce privește aspectele foarte importante care țin de sănătatea micuților, precizăm că este obligatoriu să existe un medic sau cel puțin o asistentă permanent în grădiniță, care în fiecare dimineață să efectuat triajul zilnic al copiilor pentru a evita contaminarea cu eventuale boli ale copilăriei sau pur și simplu transmiterea virușilor gripali. După efectuarea triajului, copiii bolnavi sunt trimiși acasă, pentru a nu-i afecta și pe cei sănătoși.

O altă cerință, pe care în general grădinițele particulare o respectă este cea privitoare la securitatea copiilor. Toate grădinițele, indiferent de care sunt, ar trebui sa dispună de un paznic sau de  sistem de supraveghere și securitate pe bază de camere de luat vederi. Este foarte important ca atunci când grădinița are două intrări cea a „grădinarilor” să fie păzita și ușa încuiata permanent, deoarece copiii sunt mici și imprevizibili. Ei pot fugi în primele săptămâni de dorul mamei și o clipă de neatenție poate provoca o tragedie. 

Dacă grădinița este implicată în mai multe programe și dacă mai este afiliată și la Unesco, în mod cert programa educațională se urmărește mai riguros. Parteneriatele cu alte grădinițe, școli sau programe naționale/ internaționale nu ajută doar la renumele instituției, ci și la evoluția copiilor înscriși aici. Indubitabil, în localitățile unde există grădinițe particulare, acestea sunt de preferat celor de stat, în virtutea argumentelor invocate mai sus.
RecomandareBibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Top 10 cărți peste care vă invităm să vă uitați

Dragi cititori vă invităm să aruncați o privire peste topul nostru, conținând o selecție de cărți a câte cinci recomandări fiecare acumulând în total un top 10.
Prima parte a topului constă în cărți fantasy, iar cea de-a doua parte constă în cărți pentru copii.
Iată propunerile noastre și dacă titlurile vă stârnesc interes, vă sugerăm să dați click pe link-uri pentru a afla mai multe despre fiecare top în parte.
Nu uitați, dacă aveți întrebări sau nelămuriri - ne puteți contacta în secțiunea de comentarii. 

Seria Nemuritor – Oana Arion 
Seria Eria – Gabrielle Guvenel 
Seria Cercurile mistice – Nicoleta Tudor 
Ceasul fantasmelor – Oliviu Crâznic 
Seria Ultima vrăjitoare din Transilvania – Cristina Nemerovschi 

Iepurașul care voia să adoarmă - Johan Forssen Ehrlin 
Mami, e Gata? - Ioana Macoveiciuc „Prințesa Urbană” 
Te iubesc, orice-ai face! - Ioana Chicet-Macoveiciuc „Prințesa Urbană” 
Basme și legende populare românești - Mihail Lungianu 
Erus și Valea Răbdării - Alec Blenche

Limbile străine la grădiniță – moft sau utilitate?

Nevoia de a răspunde unei societăţi unde globalizarea, libera circulaţie şi multiculturalitatea au devenit aspecte ale vieţii cotidiene, a determinat în ultima vreme o mai intensă preocupare a părinţilor responsabili faţă de limbile străine pe care îşi doresc să le înveţe copiii lor. In prezent, în România, limbi străine de largă circulaţie cum sunt engleza, franceza ori germana, sunt predate chiar din grădiniţă. Mai mult decât atât, unele grădiniţe particulare propun activităţi desfăşurate exclusiv într-o limbă străină.

Există păreri care susţin că predarea limbilor străine preşcolarilor nu ar fi o idee atât de bună. Sunt invocate lipsa motivaţiei şi descurajarea legate de dificultățile inerente întâmpinate atunci când înveţi o nouă limbă, precum şi unele studii care afirmă că adulţii sau adolescenţii ar avea rezultate mai bune pe termen lung întrucât sunt capabili să înţeleagă mai bine nuanţele vocabularului şi stăpânesc mai uşor tehnicile de conversaţie.

Totuşi, cele câteva inconveniente nu reuşesc să anuleze argumentul cel mai important în favoarea predării limbilor străine în grădiniţă: numeroşi psihologi sunt de acord că momentul cel mai potrivit pentru ca un copil să-şi însuşească o limbă străină sunt primii 3-4 ani, adică vârsta când un copil începe să frecventeze grădiniţa. De ce? Pentru că la această vârstă un copil învaţă limba străină ca şi pe cea maternă: prin imitaţie, joc, explorare, într-un mod inconştient, natural. Astfel, primii 3-4 ani sunt esenţiali: acum se pun bazele gândirii, limbajului, imaginației, atitudinii, aptitudinilor şi altor asemenea caracteristici. In consecință, ar fi păcat să nu folosim capacitatea înnăscută a copiilor de a învăţa în această perioadă, când însuşirea unei a doua limbi este la fel de uşoară ca şi prima. In plus, a învăța timpuriu două limbi stimulează capacitățile cognitive ale copilului. Copiii bilingvi au o memorie, o atenție și o înțelegere mai bine dezvoltate decât cei care au învățat doar limba maternă. Studiile mai arată şi că cei bilingvi dezvoltă o gândire mai flexibilă, fiind capabili să treacă de la o sarcină cognitivă la o alta cu ușurință și să proceseze și înțeleagă mai rapid informații complexe. Iar prin faptul că o limbă străină presupune contactul cu o cultură diferită de cea proprie copiii care învaţă o a doua limbă de timpuri sunt deschiși spre diferențe, spre diversitate.

Dar toate aceste sunt valabile numai dacă profesorii, momentul şi metodele folosite sunt alese cu maximă atenţie, astfel încât ora de limbă străină să nu se transforme într-o corvoadă pentru micuţ. Sunt recomandate activităţi de tipul „learning by doing” (a învăţa prin a face), activităţi ludice, consolidare prin imagini şi sunete, integrarea limbii străine în rutina zilnică (de exemplu, pentru a cere voie la toaletă, pentru a cere un obiect, pentru a mulţumi, etc.), plasarea copilului în situaţii de comunicare similare celor din viaţa reală.


Pe de altă parte, copii nu trebuie forţaţi sau stresaţi. Activităţile trebuie să fie suficient de scurte astfel încât cei mici să nu-şi piardă concentrarea şi presărate cu provocări, pentru a le menţine motivaţia. 
RecomandareBibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Principiile educației timpurii a preșcolarilor

Primii 6-7 ani din viaţa unui copil reprezintă baza vieţii acestuia, modelând şi definind viitorul, sănătatea, creşterea, dezvoltarea şi rezultatele școlare, relaţiile în familie şi sociale ulterioare. Intervenţia adultului asupra copilului în această perioadă este fundamentală, prin urmare educaţia timpurie vizează intervalul de timp cuprins între naştere şi până la 6-7 ani, vârsta intrării la şcoală, o perioadă în dezvoltarea copiilor este foarte rapidă, iar valorificarea potenţialului creează pentru acesta premisele performanţelor lui ulterioare.
Educaţia timpurie se realizează în atât în mediul familial, cât şi în cadrul serviciilor specializate, precum creşa sau grădiniţa. Calitatea educaţiei, a îngrijirii şi protecţiei copilului de la naştere până la 6-7 ani depinde de toţi cei care interacţionează cu copiii, zi de zi: părinţi sau educatori, consilieri şcolari, medici, asistenţi medicali.

Note distinctive ale educaţiei timpurii

• copilul este unic şi abordarea lui trebuie să fie holistă (comprehensivă sub toate aspectele dezvoltării sale);
• vârstele mici recomandă o abordare integrată a serviciilor de educaţie timpurie : îngrijire, nutriţie, educaţie;
• adultul/ educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener matur de joc, care cunoaşte toate detaliile şi regulile care trebuie respectate;
• activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de învăţare situaţională;
• părintele este partenerul-cheie în educaţia copilului, iar relaţia familie – grădiniţă – comunitate este hotărâtoare

Corelaţia între educaţia timpurie şi comportamentul ca elev

• efectele pozitive asupra viitoarei integrări sociale şi reducerea comportamentelor deviante precum şi a eşecului şcolar;
• descoperirea de către fiecare copil a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
• dezvoltarea abilităţilor sociale prin interacţiunile generate de mediul de învăţare;
• comportamente centrate pe sarcină;
• dezvoltare socio-emoţională;
• motivaţie şi atitudini pozitive faţă de învăţare.
Valori promovate de orice curriculum pentru educaţia timpurie
• Drepturile fundamentale ale copilului (dreptul la viaţă şi sănătate, dreptul la familie, dreptul la educaţie, dreptul de a fi ascultat şi de a se exprima liber etc.);
• Dezvoltarea globală a copilului;
• Incluziunea, ca proces de promovare a diversităţii şi toleranţei;
• Non-discriminarea şi excluderea inechităţii sociale, culturale, economice şi de gen (asigurarea de şanse egale tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie printr-o abordare educaţională echilibrată).

Principii şi cerinţe în educaţia timpurie

• Abordarea holistă a dezvoltării copilului, care presupune considerarea şi acordarea în permanenţă a unei atenţii egale tuturor domeniilor de dezvoltare: dezvoltarea fizică, sănătatea, dezvoltarea limbajului şi a comunicării, dezvoltarea cognitivă şi dezvoltarea socio-emoţională a acestuia;
• Promovarea şi practicarea unei educaţii centrate pe copil şi pe dezvoltarea globală a acestuia, în contextul interacţiunii cu mediul natural şi social;
• Adecvarea întregului proces educaţional la particularităţile de vârstă şi individuale. Individualitatea fiecărui copil trebuie recunoscută şi, de aceea, fiecare copil trebuie tratat în acord cu nevoile sale.
• Evitarea exprimărilor şi a prejudecăţilor de tip discriminator de către cadrul didactic, personalul non-didactic, copii şi părinţi. De asemenea, cadrul didactic nu trebuie să manifeste prejudecăţi faţă de copii din cauza comportamentului părinţilor.
• Promovarea şi aplicarea principiilor incluziunii sociale; luarea în considerare a nevoilor educaţionale individuale specifice ale copiilor. Toţi copiii trebuie să se simtă acceptaţi şi valorizaţi. Nici un copil nu trebuie exclus sau dezavantajat datorită etniei, culturii, religiei, limbii materne, mediului familial, deficienţelor, sexului sau nivelului capacităţilor sale.
• Celebrarea diversităţii: trăim într-o lume diversă şi, de aceea, este important ca diversitatea să fie recunoscută, asumată şi apreciată într-o manieră pozitivă. Nici o cultură nu este superioară alteia. Plecând de la această premisă, se va pune accent pe incluziune, recunoscând dreptul tuturor copiilor de a fi educaţi împreună şi considerând că educaţia tuturor copiilor este la fel de importantă. Valorizarea experienţei culturale şi educaţionale cu care copilul vine din familie şi comunitate este temelia dezvoltării şi evoluţiei lui ulterioare.
• Centrarea demersurilor educaţionale pe nevoile familiilor în scopul creării unui parteneriat strâns cu acestea, incluzând participarea părinţilor la organizarea şi desfăşurarea activităţilor.
• Valorificarea principiilor învăţării autentice, semnificative (în care copilul este autor al propriei învăţării prin implicarea sa activă şi prin interacţiunea cu mediul, în contexte semnificative pentru vârsta şi particularităţile sale individuale).
• Respectarea coerenţei şi a continuităţii curriculumului pentru educaţia timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naştere şi 7 ani şi respectarea coerenţei şi a continuităţii cu curriculumul pentru învăţământul primar.
• Respectarea standardelor europene şi internaţionale privind educaţia timpurie.

Finalităţile educaţiei timpurii

• Dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia.
• Dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi; încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca experienţe autonome de învăţare.
• Descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine pozitive.
• Sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare pe tot parcursul vieţii.

Efecte ale educaţiei timpurii pe termen lung

1. Copiii care au beneficiat de educaţie timpurie de calitate se simt mai atraşi de şcoală, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare, obţin rezultate mai bune, sunt motivaţi şi doresc să finalizeze întregul parcurs şcolar, ceea ce duce la scăderea absenteismului, creşterea ratei de şcolarizare şi reducerea abandonului şcolar.

2. Educaţia timpurie contribuie la egalizarea şanselor copiilor (copiii în situaţii de risc, care provin din medii socio-culturale dezavantajate, cei care prezintă dizabilităţi sau aparţin unor grupuri etnice minoritare), la progresul acestora şi ulterior la integrarea în societate.

3. Educaţia timpurie contribuie substanţial la realizarea idealului paideic prin factorii implicaţi:

• calitatea personalului din grădiniţă;
• mediul educaţional organizat pe centre de activitate/ interes;
• numărul de copii din grupă;
• calitatea proiectării demersurilor instructiv-educative la nivel macro şi micro (demers personalizat, care presupune elaborarea de instrumente didactice de interpretare personală a programei şcolare în funcţie de contextul educaţional).


Sursa informațiilor: Educaţia timpurie specificul dezvoltării copilului preşcolar / Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului

RecomandareBibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Vox Authors, Nr 2

Vox Authors

Vox Authors

Vox Authors

Vox Authors

Vox Authors

VOX AUTHORS este o amplă revistă cultural-artistică, sub egida Bibliocarti, fondată de Roberto Kuzmanovic în anul 2016, cu apariție bianuală în format electronic, independentă de orice influență sau interes, distribuită gratuit, menită să susțină și să promoveze cultura în țară, dar și peste oceane, într-un mod creativ.

Tradițiile nașterii la români

Ursitoarele
Credința în ursitoare, în puterea lor magică de-a anticipa soarta fiecărui om, a fost și mai este încă răspândită și înrădăcinată în sânul poporului român, fiind moștenită de la romani.
Există trei zâne care vin în nopțile fără soț (3, 5, 7) din prima săptămână de viață a copilului nou-născut să-i menească soarta. Legat de ursitoare, în Transilvania există și acum tradiția, ca moașa care ajută la nașterea copilului, chiar dacă acesta s-a născut în spital, să-i pună în camera unde el va sta, imediat după ce ajunge acasă, pe o pânză albă nouă, un „blid" cu făină de grâu cernută, sare, o pâine, un bănuț și un caier de lână. După 3 zile și 3 nopți dacă ursitoarele au venit, moașa și părinții copilului vor vedea urma lăsată de ursitoare pe făină.
În Banat, Moldova și Țara Românească, la 3 zile după nașterea copilului, se întinde o masă mare cu mâncăruri alese: pâine, o găină, vin și 3 bănuți, așa numita „cină a ursitoarelor", existând credința că ele trebuie să fie bine ospătate și plătite pentru a fi mulțumite și a ursi o soartă bună copilului. În Bucovina, de cum se ivesc zorii, moașa pune în camera copilului o lumânare, pentru a arde toată noaptea, considerându-se că ursitoarele sunt mulțumite când găsesc această lumină și îi ursesc copilului o soartă mai bună.

Botezul
În tradiția românilor din Transilvania, Banat și Oltenia, rolul moașei la botez este foarte important. Ea duce copilul la biserică și spune „duc un păgân și voi aduce un creștin", iar la întoarcere spune „am dus un păgân și am adus un creștin". Nașii, când iau copilul de la moașă, pun un ban de argint jos pentru a o plăti.
În Oltenia, moașa copilului merge în ziua de Sf. Vasile la casa copilului cu un colac și un ban de argint, cadouri pentru copil și părinți, și cu colacul pus pe capul copilului îl dă de grindă, urându-i acestuia să crească mare, sănătos și cuminte. Apoi moașa este așezată la masă și ospătată cu toată cinstea.

Prima baie
În apa primei băi tradiția spune că trebuie să se pună: busuioc (ca să fie atrăgător copilul, mai ales dacă este fată), grâu (să fie cinstit), mărar (să fie plăcut ca mărarul în bucate), mentă și romaniță (să crească ușor și să fie sănătos), măciulii de mac (ca să doarmă bine), semințe de cânepă (ca să crească repede), pene (ca să fie ușor ca pana), apă sfințită (ca să fie copilul curat ca aceasta), lapte dulce, ouă (ca să fie sănătos și plin ca oul, care trebuie să rămână întreg, mama copilului urmând să-l pună în apa de baie din a 2-a zi), bani (ca în viața copilul să aibă parte de avere).
Moașa, după ce, conform tradiției, scoate banii, se duce și pune apa de la baia copilului la rădăcina unui măr sau păr pentru a crește copilul frumos și sănătos ca pomul respectiv. Apoi moașa se așază pe covata întoarsă și femeile o înconjoară de 3 ori, dansând și chiuind. După toate acestea, moașa trebuie să sară peste covată, cântând și provocându-le pe nepoatele care-și doresc un copil astfel:
„Hai, săriți peste covată,
  S-aveți și voi câte-o fată
Dar săriți mai 'năltișor,
  S-aveți și câte-un fecior"
La sfârșit ea duce copilul și-l dă nașilor, care-i pun bani pe piept, după care îl dă mamei care o cinstește cu un pahar de rachiu, simbol ce se mai întâlnește încă odată când moașa are datoria de a organiza o „mică petrecere" cu nepoatele sale în cinstea nou-născutului.

Scăldătoarea nepoatei
Este făcută de către moașă în apă caldă, în care se pun diferite plante: mărar, mentă, gălbenele. După ce aceasta a ieșit din baie și s-a îmbrăcat, ea este stropită de către moașă cu apă sfințită. După aceea, nepoata toarnă moașei apă să se spele cu săpun și să se șteargă cu prosopul pe care i l-a dat după naștere, sau îi toarnă acesteia apă sfințită pe mâini. Acest gest semnifică spălarea mâinilor moașei de păcatele femeii care a născut.

Masa moașei
În a treia zi de Bobotează moașa invită nevestele și nepoatele ei, precum și pe preoteasa satului și dă o masă. Ele aduc câte un plocon moașei, care constă dintr-un coș care conține: un colac, carne din porcul de Crăciun sau o pasăre, pâine și o sticlă de vin. În mijlocul mesei pregătite de moașă, stă un colac pregătit de ea, în care a fost pusă o lumânare neaprinsă. Pe masă, se mai pun, într-o farfurie, frunze de mușcată pe fiecare stând lipită cu miere câte o bucățică de hârtie, care înseamnă că moașa să fie plăcută nepoatelor și nevestelor ca mierea de la flori albinelor.
Se închină câte un pahar de rachiu și se servește o dulceață. Aprinzând lumânarea, moașa spune rugăciunea „Tatăl Nostru” și tămâiază toate persoanele invitate la masă. Apoi se servește masa. După ce nepoatele și nevestele au terminat de mâncat friptura, se adună bacșișul moașei, de către una din nepoate.
Într-o farfurie ea pune un pahar cu vin, un picior de gâscă sau altă pasăre, o bucată de pâine, sare, piper și ardei, și întinzând farfuria în mijlocul mesei strigă: „Să fie moașa la primejdie iute ca ardeiul". La sfârșit moașa mulțumește pentru bacșișul primit, mușcă din piciorul de gâscă, bea vinul și închină în cinstea tuturor celor prezenți. Bibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Sursa informațiilor : wikipedia

Veşnicia s-a născut la sat

„Căci tot ce-i românesc nu piere/Şi nici nu va pieri” – din melodia „Tot ce-i românesc nu piere” a lui Jean Moscopol

Veşnicia s-a născut la sat, spunea Blaga în poezia Sufletul satului, și nu credem că există cineva (e de-ajuns să fi vizitat măcar Muzeul satului, dacă nu vreun cătun izolat din Apuseni, din întinderile de ape și plauri ale Deltei,  ori din Bucovina, cu timpul parcă oprit în loc, la fel ca în basmele românilor) care să aibă o altă părere. Identitatea națională a unui popor e dată de ansamblul obiceiurilor și tradițiilor populare, cuprinzând nu numai ritualurile legate de nunți, botezuri, înmormântări sau marile sărbători religioase, ci și pe cele culinare, bucatele și vinurile noastre fiind cunoscute și recunoscute încă de pe vremea domnitorilor munteni sau moldoveni și pomenite în hrisoavele vremii, dar și alte componente specifice, cum sunt portul, construcțiile, olăritul sau altele. De la o vreme încoace tot mai multă lume caută dulcețurile sau peltelele pastelate ori zacuștile preparate de gospodine, șuncile, cârnații și ghiudemurile fără aditivi și coloranți, rachiurile și vinurile adevărate, obiectele de artizanat, din lut, lemn sau pânză, iar oamenii cu chemare și dragoste de strămoșesc și autentic le meșteresc, harnici și însuflețiți. Pe acest site, făcut anume pentru ei, își pot face cunoscute isprăvile, iar noi le stăm alături. 
Bibliocarti - Hrănește-te cu lectură!

Olăritul, meșteșug milenar

Una din cele mai vechi ocupații ale omului o reprezintă prelucrarea lutului, existând numeroase dovezi istorice ale acestei activități datând încă  din epoca neo-eneolitică, cu aproximativ 5000 de ani înainte de Christos, reprezentantă de culturile Boian, Hamangia, Gumelnița, Vădastra, Cucuteni si Cernavodă. O bună bucată de vreme, lutul a constituit principala materie primă pentru confecționarea vaselor (oale cu o toartă sau cu două, oale ceaun, tigăi, străchini, tigăi cu trei picioare, ulcioare etc.) folosite în gospodăriile țărănești, dar și a unor obiecte decorative, diferențiindu-se în timp prin caracteristici legate de forme, colorit, desen, sau tipul de smalț utilizat. Acest fascinant meșteșug a rezistat până astăzi, mai cu seamă datorită unor sărbători religioase, din care putem aminti Moșii de Vară, când, potrivit unei tradiții seculare, cei vii dau de pomană, pentru pomenirea celor morți, vase de ceramică. Uneltele folosite de meșterii olari sunt : roata olarului, pe care se pune bucata de lut ce se modelează, vasul pentru apă, pielea de căprioară (folosită la finisaj), ața (destinată desprinderii obiectului de pe roată), fichiașele (niște bucăți din metal, cu care se dă formă vaselor), cornul pentru ornat și cuptorul pentru ars. Unul din secretele olăritului, este modul de obținere al glazurii sau smalțului, cum i se mai spune. Glazura le conferă vaselor un aspect plăcut, punând în valoare coloritul, dat în general de componente naturale, iar în plus impermeabilizează suprafețele obiectelor. Cele mai vestite centre de ceramică de la noi sunt:
Marginea, din județul Suceava - Se caracterizează atât prin culoarea neagră pe care o dobândesc obiectele după ardere, rezultat al folosirii unei tehnologii preistorice, cât și prin ornamentația originală, născută din rezultat al utilizarea unor tehnici specifice sau prin perpetuarea unor forme tradiționale
Corund, din județul Harghita – Vasele aparținând ceramicii din această zonă se diferențiază mai ales prin decor și culoare, prezentând desene florale și zoomorfe stilizate caracteristic secuiești. Ceramica de Corund este prezentă în diferite forme cromatice: albă, maro, albastru cobalt sau multicoloră.
Horezu, din județul Vâlcea -  Un simbol dominant în pictura vaselor de Horezu este cocoșul alături de care, însă, întâlnim și alte figuri precum stele, șerpi, copaci, oameni, flori, pești, spirala dublă, linia dreaptă, linia ondulată, frunza, brâul, soarele, spicul, pomul vieții și coada de păun. Există și două culori specifice zonei: roșul și galbenul de Horezu. Potrivit UNESCO, care a decis includerea ceramicii de Horezu pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial, „tehnicile, arta şi cunoştinţele asociate ceramicii de Horezu sunt markeri simbolici pentru identitatea comunităţii din Horezu şi Olari; înscrierea meşteşugului ceramicii de Horezu în lista reprezentativă a UNESCO ar putea contribui la cooperarea cu alţi meşteşugari din alte zone în scopul promovării respectului pentru diversitate culturală şi creativitate umană; măsurile propuse pentru creşterea promovării, cercetării şi transmiterii meşteşugului demonstrează angajamentul diferitelor asociaţii de meşteşugari şi autorităţi locale pentru păstrarea acestei competenţe; olarii din Horezu şi autorităţile locale participante la procesul de nominalizare şi-au dat acordul pentru o informare gratuită, prioritară şi completă în vederea înscrierii acestui element în patrimoniul UNESCO; meşteşugul ceramicii de Horezu este inclus în moştenirea culturală intangibilă a României, aflată sub autoritatea Comisiei Naţionale pentru Patrimoniul Cultural Imaterial, iar cei ce îl promovează şi îl practică au oferit informaţii pe toată durata pregătirilor".

În centrele amintite (dar și în altele, meșteșugul fiind prezent în toate zonele țării)  activează meșteri olari, de obicei membri ale acelorași familii, care confecționează vase și obiecte decorative, adaptate specificului local, pe care le vând în târgurile de profil organizate cu prilejul diverselor sărbători, existând tot mai mulți doritori de astfel de obiecte, în general cumpărate în scopuri estetice, pentru decorul localurilor cu profil sau chiar a locuințelor, dar și utilitar, îndeosebi la țară. Toate magazinele importante de artizanat, unele și cu activitate online, și suveniruri românești au la vânzare obiecte tradiționale ceramice din lut.
Bibliocarti - Hrănește-te cu lectură!